Femeia cu lipici

femeie cu lipici

Cand apare ca o boare…Sar si banii din sertare
Si banii din pusculita…Si sclipiciul din codite
Si fac spume berile …Se-otravesc muierile…

Ei si as putea s-o tin asa la nesfarsit…

Ea e numai zambet…imbracata la moda, asa cum o intelege ea fireste, se lipeste de orice. De sef la serviciu, de paznicul din parcare, de politistul care ii da amenda, de vanzatorul de la supermarket…
Barbatii au renuntat demult de a mai cauta adanc in creierul ei, din motive de…timp in general, pentru ca de obicei cauta metode ingenioase de a vedea ce e sub…unul sau toate articolele vestimentare deja subrezite de o pala de vant.
E naturala, chiar si cand ii bate prieteneste pe umar pe colegii de birou sau le face cate un compliment absolut gratuit, despre cat de bine arata ei astazi, indiferent ca ochii lor is impanziti de vinisoare sparte de aburi si de decibeli. Barbatii nu se mai satura de ea, decat cand exagereaza prin faptul ca deschide gura.
Ea e mereu fericita, chiar si cand se infing in ea cutite de priviri aspre din partea colegelor si cand aude marait printre dintii  „Catelus cu paru cret”…(ca sa nu mai introduc in galeria de animale un alt specimen feminin, denumit chiar de cele mai suave fiinte de pe pamant).
In viata sentimentala, de obicei traieste drame cauzate mereu de confuzia de calitate-lipiciul ei despre care ea stie ca e superglue, e uneori un chewing-gum. Ei, mai da si ea gres…

Barbatii o vad naiva, femeile perversa…Barbatii o asteapta, femeile intra in panica doar la aparitia ei. Important e la urma urmei cum se vede ea. Si ea sigur canta in fiecare dimineata: „I feel pretty, oh so pretty…”

Atentie doar la:

Femeia cu lipici fura barbatul femeii-catusa doar pentru ca ea ii da voie.

Femeia cu lipici fura barbatul femeii-robot doar pentru ca ea e acolo.

Fiti viligente :), iar barbati, luati-va cardul la voi si verificati intotdeauna datele de intrare si iesire.:) „

Slavă căruciorului bătrân

sau

(Cand ne-ntoarcem la istorie 😉 )

Dupa 3 carucioare rupte in 2 ani si o tricicleta-carucior care s-a rupt din secunda…2, am refuzat in a mai cumpara si pe al 4-lea si am ajuns fericita, in sfarsit, sa-mi plimb acum copilul- doar cand nu doarme la pranz si doar cu speranta ca va dormi putin in aer liber, ca altfel e jale mare seara!!!- sa-l plimb, spuneam, intr-un carucior care are 19 ani, care arata batran si odios, dar care se tine mai bine si ia curbele mai usor decat toate celelalte carucioare scumpe si „de mofturi” in care s-a plimbat odorul meu.

N-arata deloc bine: nu e nici colorat (o fi fost candva), nu impresioneaza nici prin design, dimpotriva, are un urat schelet metalic, in zig-zaguri pe care e asezat un scaunel putin moale ca sa fie putin confortabil (atat cat trebuie). Din cordelusa pentru sprijinit picioarele a mai ramas doar o umbra, manerele sunt de plastic dur, la fel si coarnele intoarse care-mi lasa bataturi in palme, iar culoarea acestora e cel putin indoielnica (chiar nu stiam ca exista, o combinatie intre gri-cenusiu-stropsit-verde-pampers-murdar).

Si, desi vad zambete ascunse pe chipurile trecatorilor cand trec pe strada, nu ma sfiesc sa pasesc tantosa si mandra de el (de carucior, ca de copil sunt mandra oricum 🙂 ). Si cum sa nu zambeasca, cand este de departe cel mai urat si batran, (dar foarte bun) carucior la care am impins vreodata?!?

Ne place „Anticus”- ca asa l-am botezat- si ne bucuram de el amandoi: eu, ca nu-mi rup mainile cand odorasul vrea in brate; el, ca nu trebuie sa mearga pe jos cand „il strang papuceii, ca sunt prea mari” 😀

Femeia catusa cu t nu cu p!

Barbat metamorfozat de telefon

Pentru cei care au deja o fantezie la titlu, felicitari…inca functioneaza!
Dar oricat de stimulanta ar fi aceasta fantezie (pentru unii…) ma vad nevoita sa o intrerup spunandu-va ca nu despre acele catuse vorbesc.
Pe ea, Femeia-catusa, o recunosti mai greu. Pe El insa,…dintr-o mie. Dupa zanganit…
E cel care pare ca se rasteste la telefon cand il tine la 20 cm distanta, ca sa mai poata auzi si maine suavul glas „Unde esti? Ce faci?, Cand vii? Cuuum? ”
E cel care isi rade zambetul mai repede decat rade o bere cand primeste un SMS de la ea.
E cel care suna disperat la ea intre statiile de tramvai X si Y  sa-i spuna ca e blocaj, si ea ii raspunde-ce cauta intre X si Y cand trebuia sa fie intre Y si Z? Unde a pierdut 2 minute?”
E cel care la lectia de diminutive a luat notite suplimentare…
E singurul care nu are card la el, desi plateste rate…
Si ea, dulce si roz sau acra si neagra,( ca trebuie sa precizez ca femeia-catusa e de 2 feluri in functie de catuse: cu puf sau simple), in comunitate, nu priveste, ea scaneaza. Stie totul despre el, ce mananca, ce bea,  ce viseaza, ce gandeste…pentru ca el nu gandeste nimic…din ce nu vrea ea sa gandeasca. Era sa uit…si e tot timpul nemutumita! El in sus, el in jos…nimic nu e bun.
Iar el , e fericit…dintr-o confuzie. E legat de masa, de scaun, de becul de la baie (ca bineinteles ca din cauza lui nu merge), de usa coaforului, de volan si Doamne ajuta pentru el de pat. Nu este niciodata pe mess, ca el nu socializeaza, de cele mai multe ori nu are calculatorul lui si nici conexiune internet, ca n-are voie (pardon, nevoie). Primul barbat cu GPS  va fi al unei femei-catusa.

Femeia catusa despre Femeia robot– „Dar barbatului ei ce face? De ce si-ar chinui ea neuronii?”

Femeia robot despre Femeia-catusa-„Cata responsabilitate pe capul ei? Cum reuseste?”- evident ironic 🙂

Ps. V-am spus ca mie nu imi plac etichetele. Dar unele fac cariera…Si eticheta e singurul lucru care le mai defineste.

Mandrie de mama

Intotdeauna sedintele cu parintii de la scoala mi-au dat fiori de emotie si de incertitudine, caci de multe ori mai exista si cate-o situatie particulara si neplacuta care trebuie discutata fie la scena deschisa- in fata tuturor celorlati parinti, fie intre patru ochi- cea mai grava si de nedorit.
Le-am asteptat de fiecare data aceste situatii (se pot intampla) referitoare la fetita mea si nu au venit. „Este foarte silitoare, olimpica, rezultate excelente la toate materiile, iubita si apreciata de profesori si colegi”- cu atat plecam fericita acasa la nici cinci minute dupa inceperea „dezbaterilor” :).

Dar cu plecarea noastra de pe frumoasele plaiuri natale si cu intrarea ei intr-o scoala unde se vorbesc aproape toate limbile pamantului, mai putin dulcele grai romanesc, acele situatii particulare stiam ca se vor ivi. Dupa o luna si jumatate invitatia nu a intarziat sa apara. Si nu era vorba de o sedinta cu toti parintii, asa cum eram obisnuita la noi, ci despre o „audienta individuala”. Fiorii care ma incercau de fiecare data la auzul „necesitatii participarii la astfel de intruniri.. blah-blah…” au capatat acum alte valente, iar ganduri contradictorii, mai bune si mai putin bune m-au incercat mai mult de aceasta data. „Audienta individuala”…

…Cu siguranta voi auzi acum: „acomodarea e mai grea pentru inceput, va trebui sa se implice mai mult si sa studieze tot timpul, caci are handicapul necunoasterii limbii etc…”. Iar cand nu doar invatatoarea, ci 3-4 profesori vor sa vorbeasca cu tine, parinte, despre situatia la invatatura a copilului tau, nodul din gat care se instaleaza confortabil nu se da dus decat odata cu plecarea ta spre casa.

De regula mai „saream” peste cate o sedinta la noi la scoala, dar acum imi doream sa merg, caci, scumpa la vorba cum este, Carina „uita” sa-mi povesteasca cele petrecute peste zi cu colegii, un simplu „Bine am facut” considerandu-l suficient si satisfacator ca raspuns la multele mele intrebari.

Si iata-ne ajunsi in sala de clasa, fata in fata cu profesorii, asteptand monologul lor stufos cu subiectul „Carina”…

…Cat de mandra se poate simti o mama cand i se vorbeste despre copilul ei in termeni absoluti? Pe masura ce vorbeau, portretul fetitei mele incepea sa prinda contur, o recunosteam asa cum o stiam (sau poate ca nu o stiam chiar asa). Cuvintele lor curgeau cum curge apa la vale, fara oprelisti, lin si sigur. Asteptam acel „dar”, care insa nu a aparut, si poate cele mai frumoase si sincere vorbe despre fetita mea au fost: „… e introvertita, insa introvertirea e apanajul oamenilor inteligenti, mai apoi… este un mic geniu, absoarbe ca buretele orice informatie si rar iti adreseaza o intrebare, daca si numai daca nu intelege singura, si inca… foarte rapida in tot ce face, prefera sa deseneze sau sa rasfoiasca o carte in timpul in care ceilalti colegi, in pauza, prefera sa se joace… Iar cand zambeste- caci zambeste foarte rar- este ca si cum zece copii ti-ar surade si te-ar invalui in mrejele lor. Si astept acest zambet, mi-l doresc! Daca o fac sa si rada, pot spune ca am ajuns la sufletul ei mare!…”

Cu toate acestea spuse de catre profesoara de limbi straine, severa atat la chip cat si la caracter, simti ca te ridici in al noulea cer si ramai acolo. Si cum sa nu fiu mandra cand vorbele de lauda nu au contenit sa fie rostite ba de profa’ de mate, ba de cea de istorie. „Este foarte buna, termina prima…, nu reusim sa pregatim alte materiale pentru ea, de multe ori se plictiseste… ajuta si pe altii… Va ajunge cineva!”

Cum sa nu ne mandrim noi, mamicile trecute prin emotiile sedintelor cu parintii, cu copiii nostri buni si cum sa nu ne simtim mandre in astfel de situatii? Da, ma simt mandra de puiul meu! Am mandria unei mame de copil ROMÂN! 😀

Update la Parasita si grasa

🙂 Si-au dat seama si ei…

deci varianta noua este:

-Parasita? (iese dr. Optimisticus) din naveta de ciocolata

-Norocoaso!!!

🙂 O reteta proaspata! Te umple de optimism!

Ei? Partea cu „norocoaso” e haioasa rau..

Vezi: Parasita si grasa

Femeia robot

O recunosti de departe… Are capul usor inclinat de parca ar vorbi la telefon, mda, ba chiar vorbeste la telefon, cu o mana scrie, cu alta mai da un click pe undeva…
Iti zambeste neconvingator si pe chipul ei vezi umbra unor  „probleme de serviciu” care ii intuneca privirea, care ii adanceste urma aceea violeta din jurul ochilor si ii face chipul de tabla.
Daca scapi un ac te intreaba de ce faci galagie…Daca vorbesti despre un film sau emisiune se uita la tine cu ochi de fiara ca sa te sfasie ca ai timp…
Daca o intrebi ceva sau cum se simte iti spune ceva ce nu are legatura nici cu intrebarea, nici cu ea… Munca, dosare, clienti, facturi, imbecili, colegi,  sefi…Atat stie, atat vede, atat aude…
Se mai opreste din cand in cand sa isi unga vreun surub, insfacand in graba 2-3 guri de shaorma sau sa dea un restart cu inca a nu stiu cata cafea. Cand iese in oras cu prietenii a luat un virus care ii tot da shut down la sistem.
Cand e in concediu nu isi inchide telefonul… Cand doarme nu isi inchide telefonul…De fapt, e o nebunie daca i se inchide telefonul…
Daca o privesti o secunda vezi succesul si cariera, jobul si viata…
Daca o privesti doua secunde, vezi tot ce nu mai e.
Daca o vedeti pe strada, spuneti-i ca o asteapta viata, la coltul strazii…

Fragment de… suflet de femeie

„Îşi mai privi încă odată unghiile proaspăt date cu lac roşu, îşi aranjă o şuviţă “neascultătoare” din părul coafat, şi, scuturându-şi o scamă imaginară de pe umăr, îşi încălţă singurii ei pantofi “de ocazie” cu un toc excesiv de înalt şi cam incomozi.

Ştia că nu era o frumuseţe şi, ajunsă la 30 de ani, încă nu răpise inima vreunui “Făt Frumos” cu care să-şi împartă idealurile şi împlinirile. Căci studiase prea mult şi acum ocupa o funcţie importantă, ceea ce îi dădea independenţa financiară care-i permitea “fără să dea socoteală nimănui” să-şi cumpere cărţile atât de mult râvnite de la librăria din colţ; si urma, mai apoi să le citească pe nerăsuflate, în timpul în care prietenele ei, căsătorite sau nu, socializau în lipsa ei (uitând de cele mai multe ori să o invite şi pe ea să ia parte la micile lor lungi şuete).

Nu-i părea foarte rău când era “uitată” de ele, căci compania personajelor din cărţile citite o însufleţea şi-şi imagina dialoguri peste dialoguri cu aceştia până o răpunea, târziu, oboseala şi până îi lăcrimau ochii…

Netezi o cută inexistentă a hainei elegante… Cam mirosea a “închis”, căci n-o mai purtase de la sfârşitul facultăţii, din ziua în care terminase şefă de promoţie şi fusese aplaudată în urma discursului ei atât de… “elocvent şi perfect” (cum îi spuseseră profesorii).

Nu se simţea deloc bine în această postură, dar îşi promisese că va încerca să-şi schimbe puţin look-ul, poate aşa va atrage şi ea privirile bărbaţilor, după cum o sfătuiseră prietenele sale.

Şi-n lungul şi chinuitorul drum spre întâlnire—se dezobişnuise să mai umble cu tocuri—gânduri amestecate şi confuze îi treceau prin minte.

Era ca o păpuşă, proaspăt vopsită şi aranjată până în cele mai mici detalii. Era… frumuşică, dar nu era Ea. Costumul părea că o strânge, deşi nici nu se îngrăşase şi nici nu slăbise vreodată, părul şi-l simţea prea… drept-iar ei îi plăcea să-şi treacă mâna prin păr şi să şi-l ciufulească oricând, ciorapii îi muşcau din piele şi pantofii îi făceau un mers anormal.

Ştia că trebuia să apară aranjată si pusă la punct, căci prietenele îi promiseseră că “va pleca acasă însoţită”, iar în final a cedat rugăminţilor acestora şi iat-o… femeie ferchezuită! Şi le imagina spunându-i: “Vezi că se poate? Unde-ai lăsat-o pe …?” (adică Ea). “Parcă eşti altă persoană”.

“Nu, nu vreau să par alta şi nici să fiu ca alta, nu vreau să atrag privirile doar pentru că mi-am dat cu roşu pe unghii şi pe buze, nici pentru că mi-am pieptănat frumos părul, şi nici pentru că port nişte tocuri insuportabile…”.

Şi zâmbind, îşi răvăşi puternic părul, îşi scoase taiorul şi, aruncând pantofii la primul coş de gunoi, îşi dezbrăcă ciorapii şi porni desculţă spre marea întâlnire a vieţii ei.”

* * *

— Îţi aminteşti, iubitule? spuse ea inchizand jurnalul.

— Îmi amintesc, cum aş putea să uit? Cea mai frumoasă dintre frumoase… Prietenele tale au avut pe jumătate dreptate: ai venit acasă însoţită! De mine!

O alta fata a fericirii?

Daca tot suntem la categoria copii, hai sa vorbim si despre ce-l face fericit pe cel mai copil dintre copii, adica pe barbatul de langa tine…Stiu ca ai vrea sa spuna mereu ca cel mai fericit a fost cand te-a cunoscut si ca cea mai frumoasa zi din viata lui a fost nunta voastra, dar, hei, e inuman sa crezi ca un mire drogat de emotii si griji, care afiseaza acel zambet magnetic, de cele mai multe ori de nevoie si terorizat de valsul miresei, va putea vreodata sa spuna ca, atunci a fost cel mai fericit. Cat despre ziua in care te-a intalnit, pana la proba contrarie, sa zicem ca se bifeaza :). Am auzit raspunsuri ciudate pentru neuronii mei de femeie si totusi, cu invidie spun, atat de simple.

Ce ziceti de fericirea de a intampina rasaritul, innotand prin urzici ca lacul era prea rece si tragand aer proaspat ca un balsam peste aburii de alcool ce se zbateau inca  sa mai  danseze si sa cante vreo melodie patriotica de tip”Treceti batalioane romane Carpatii!”.

Ce ziceti de fericirea de a cumpara, fara sa conteze pretul, un sampon special pentru barbati, pe-al carui eticheta scrie cu litere de o schioapa, sampon cu Hamei, lucru care conform filosofiei masculine face bine in interior si in exterior. (Nota 10 pentru producatorii acestui produs si va spun sigur ca produsul nu este in varianta pentru femei, e doar sampon pentru barbati)

Ce ziceti de bucuria libertatii de a privi marea de 1 Mai, sa dormi pe plaja, fara griji si fara bani…

Stiu ca zici,  de-ale tineretii valuri… Nici ei si nici noi, nu trebuie sa uitam ca fiecare vrea momentul lui de fericire.  Stii si tu ca prima  data cand si-a tinut copilul in brate a fost un moment fericit pentru amandoi, la fel  si primul sarut, si tot ce va leaga.

Ati observat ca barbatii se simt cel mai bine in aer liber? Si asta pentru ca ei vor sa zboare…

Ups, uitasi, v-am spus vreodata ca ne regasim in  Boogie ?

Poezie de cumintit copiii

– „Nu pune manuta acolo, ca ai sa te frigi! –„Ba pun!”

– „Asteapta sa traversam impreuna! Trec masini!” –„Nu astept!”

Cand vin astfel de momente si vezi cum puiul tau il ia pe „Nu” in brate, of,of!… Cum mai cauti in mintea ta tot soiul de povesti cu pilde moralizatoare, cum mai incerci sa descoperi povestitorul din tine (ca doar si tie ti-au placut povestile frumos spuse la varsta asta mica). Si speri ca poate-poate va incepe sa te asculte….

Si-ncepi cu „Cei trei purcelusi” sau „Capra cu trei iezi” si continui cu „Nica si ursul” si cauti in carti povesti „despre cumintenie” demult uitate de tine si vezi cum toate-s luate de „eh, basme!”, ca doar „copil cuminte si rata-necata” n-a vazut nimeni, doar in povesti s-arata! 🙂

Oricate povesti din cele stiute as spune sau oricate povesti as inventa, efectul urmarit a fost mai mic decat atunci cand i-am spus puiului meu prima poezie (o poezie scrisa de tatal meu, cand eram deja destul de mare). Ma gandesc si acum ca poate rimele au fost cele care l-au atras mai mult, iar atentia lui a fost mai mare la auzul „povestii din poezie”.

Mi-a fost atat de draga aceasta scriitura a tatalui meu, incat nu-mi dau seama cum de atatia ani am dat-o uitarii…

Ursuletul

Iarna tare friguroasă
Îi ţinea pe toţi în casă,
Dar camara se golea,
Pe ce zi care trecea…
Dar mămica (care ştie
ce trebuie-n gospodărie)
I-a sculat cu noaptea-n cap,
Spunându-le răspicat:

“Eu sunt tare suparată
Şi-am sa plec acuşi, îndată,
Să mă duc pân’ la stupină,
Să mă rog de o albină,
Să ne dea cu împrumut
Pân’ la vară, înc-un stup
Ca s-avem noi ce mânca
Să ieşim din iarna grea…
Voi să staţi aici, cuminţi,
Căci duşmanul ia zălog
Pe oricare dintre voi
Care iese din bârlog!”

Aşa zise şi plecă.

Puişorii se jucau,
se-mpingeau, se imbulzeau
Pân’ la urm-au obosit
De atâta hârjonit…

Celui mic şi mai.. aţos
I-a venit aşa, deodată,
Ca să vadă cum arată
Casa lor şi pe din dos…

Gerul aspru l-a-nşfăcat
L-a sucit, l-a răsturnat
Cu blăniţa în zăpadă
Ca părea acuma puiul
Urs de gheaţă… îngheţat.

Aşa l-a gasit mămica,
Sloi de gheaţă mititel
Şi l-a dus la căldurică
Unde-acuma, ursuleţul,
Cu boticu-n borcănel,
Se gândeşte să nu facă
Niciodată iar la fel!”

Morala? Imi intreb copilul (stie mai bine s-o gaseasca si o spune in mai putine cuvinte decat mine): „Nu sunt obaznic! Sunt fumooos!” 😀

Se poate!…

Nu pot sa ma abtin de la a remarca ca in sfarsit avem ceva de calitate din partea Romaniei la Eurovision. Un videoclip bine gandit, prezentat in exclusivitate pe site-ul oficial al acestui concurs,  tehnologia folosita similara celei de la Avatar si deja incep sa am emotii. Sper sa fie si prezentarea de acolo la fel de bine gandita. Pana una alta, un videoclip foarte bun!